26 Totodată spuneți-i regelui lui Iuda, care v-a trimis să-L întrebați pe Domnul , următoarele: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit:
27 ‘Pentru că ți s-a înmuiat inima și te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele Sale împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, pentru că te-ai smerit înaintea Mea, ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, iată că și Eu am auzit, zice Domnul!
28 De aceea te voi adăuga la strămoșii tăi și vei fi așezat în pace în mormântul tău, astfel că nu vei vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce asupra acestui loc și asupra locuitorilor lui!’»“ Ei i-au adus regelui răspunsul acesta.
29 Atunci regele i-a strâns pe toți cei din sfatul bătrânilor lui Iuda și ai Ierusalimului.
30 Apoi s-a dus la Casa Domnului împreună cu toți bărbații lui Iuda, cu locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu leviții, cu întreg poporul, de la mic la mare, și a citit în auzul lor toate cuvintele Cărții Legământului care a fost găsită în Casa Domnului.
31 Regele a stat în picioare lângă locul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, hotărându-se să-L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, mărturiile și hotărârile Sale, din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele legământului, scrise în Cartea aceasta.
32 Apoi el i-a determinat să intre în legământ pe toți cei ce se aflau la Ierusalim și în Beniamin. Și astfel locuitorii Ierusalimului au urmat legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul strămoșilor lor.