5 iar oasele preoților lor le-a ars pe altarele lor. Astfel, Iosia a curățit ținutul lui Iuda și Ierusalimul.
6 În cetățile lui Manase, Efraim, Simeon și până în Neftali, precum și în ruinele dimprejurul lor,
7 a dărâmat altarele și așerele , a făcut pulbere idolii ciopliți și a tăiat în bucăți toate altarele pentru tămâiere din tot ținutul lui Israel. Apoi s-a întors la Ierusalim.
8 În al optsprezecelea an al domniei sale, tot ca să curețe țara și Casa, Iosia l-a trimis pe Șafan, fiul lui Ațalia, pe Maaseia, conducătorul cetății, și pe Ioah, fiul arhivarului Ioahaz, ca să restaureze Casa Domnului, Dumnezeul lui.
9 Aceștia s-au dus la marele preot Hilchia și i-au dat argintul care a fost adus la Casa lui Dumnezeu, cel care fusese adunat de leviți, adică de paznicii porții, de la cei din Manase și Efraim, de la toată rămășița lui Israel, de la toți cei din Iuda și Beniamin și de la locuitorii Ierusalimului.
10 Ei au dat argintul celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului , iar aceștia l-au dat lucrătorilor care lucrau în Casa Domnului, pentru repararea și restaurarea Casei;
11 l-au dat tâmplarilor și constructorilor ca să cumpere pietre cioplite, lemne pentru grinzi, precum și pentru placarea clădirilor distruse de regii lui Iuda.