1 Iosia a ținut Paștele Domnului la Ierusalim. Oamenii au adus jertfa de Paște în a paisprezecea zi a lunii întâi.
2 El a pus preoții la slujbele lor și i-a încurajat în ce privește slujba Casei Domnului.
3 El le-a zis leviților, care dădeau învățătură întregului Israel și care erau puși deoparte pentru Domnul, următoarele: „Puneți Chivotul cel sfânt în Casa zidită de Solomon, fiul lui David, regele lui Israel! Nu mai trebuie să-l purtați pe umeri! Acum, slujiți Domnului, Dumnezeul vostru, și poporului Său, Israel.
4 Așezați-vă potrivit familiilor voastre și potrivit cetelor voastre, după cum a scris David, regele lui Israel, și după cum a scris fiul său Solomon.
5 Ocupați-vă locurile în Lăcaș, câte o parte a familiei leviților pentru fiecare ceată a clanurilor fraților voștri, cei din popor.
6 Aduceți jertfa de Paște, sfințiți-vă și pregătiți jertfele pentru frații voștri, împlinind Cuvântul Domnului dat prin Moise.“