4 Așezați-vă potrivit familiilor voastre și potrivit cetelor voastre, după cum a scris David, regele lui Israel, și după cum a scris fiul său Solomon.
5 Ocupați-vă locurile în Lăcaș, câte o parte a familiei leviților pentru fiecare ceată a clanurilor fraților voștri, cei din popor.
6 Aduceți jertfa de Paște, sfințiți-vă și pregătiți jertfele pentru frații voștri, împlinind Cuvântul Domnului dat prin Moise.“
7 Iosia le-a dăruit celor din popor, tuturor celor prezenți, miei și iezi din turme, toți pentru Paște, în număr de treizeci de mii, precum și trei mii de viței. Toate acestea erau din averea regelui.
8 Căpeteniile regelui au oferit și ei de bunăvoie daruri poporului, preoților și leviților. Hilchia, Zaharia și Iehiel, conducătorii Casei lui Dumnezeu, le-au dat preoților o mie șase sute de miei pentru Paște și trei sute de viței.
9 Conania și rudele sale, Șemaia și Netanel, precum și Hașabia, Ieiel și Iozabad, căpetenii ale leviților, le-au dăruit leviților cinci mii de miei pentru Paște și cinci sute de vite.
10 Slujba a fost pregătită, preoții și-au ocupat locurile, iar leviții s-au așezat în cete, după cum poruncise regele.