23 ascultă din ceruri, lucrează și judecă-i pe slujitorii Tăi, condamnându-l pe cel nelegiuit, aruncând asupra capului lui faptele lui și îndreptățindu-l pe cel drept, răsplătindu-i potrivit cu dreptatea lui.
24 Când poporul Tău, Israel, fiind biruit de dușman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va da slavă Numelui Tău, Ți se va ruga și va căuta bunăvoința Ta în Casa aceasta,
25 ascultă din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, și adu-l înapoi în țara pe care i-ai dat-o lui și strămoșilor lui.
26 Când cerul va fi închis și nu va mai fi ploaie, pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga înspre acest loc, vor da slavă Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, pentru că i-ai pedepsit,
27 ascultă din ceruri și iartă păcatul slujitorilor Tăi și al poporului Tău, Israel. Învață-i calea cea bună pe care trebuie să meargă și trimite ploaie peste țara Ta, pe care ai dat-o ca moștenire poporului Tău!
28 Când vor fi în țară foamete, molimă, filoxeră, mană, lăcuste sau omizi, când dușmanii lor le vor asedia cetățile, orice urgie sau boală ar veni,
29 dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni și cereri, recunoscându-și fiecare întinarea și durerea lui și va întinde mâinile spre Casa aceasta,