5 «Din ziua când Mi-am scos poporul din țara Egiptului, nu am ales nici o cetate din toate semințiile lui Israel ca să-Mi zidesc acolo o Casă pentru Numele Meu și nici nu am ales pe cineva care să fie conducătorul poporului Meu, Israel,
6 ci am ales Ierusalimul, pentru ca Numele Meu să fie acolo și l-am ales pe David ca să domnească peste poporul Meu, Israel.»
7 Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel.
8 Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să zidești o Casă Numelui Meu și este bine că te-ai gândit în felul acesta!
9 Totuși nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău; cel ce ți s-a născut va zidi o Casă Numelui Meu!»
10 Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am așezat pe tronul lui Israel, așa cum a promis Domnul , am zidit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel,
11 și am pus acolo Chivotul în care se află Legământul încheiat de Domnul cu israeliții.“