14 Știm că focul care s-a coborât din ceruri le-a mistuit deja pe primele două căpetenii peste cincizeci și pe oamenii lor, dar acum, pune preț pe viața mea!“
15 Atunci îngerul Domnului i-a zis lui Ilie: „Însoțește-l și nu te teme de el!“ Ilie s-a dus îndată împreună cu el la rege.
16 El i-a zis regelui: „Așa vorbește Domnul : «Nu este în Israel Dumnezeu al Cărui cuvânt să-L poți întreba de trimiți mesageri să-l întrebe pe Baal-Zebub , zeul Ekronului? Pentru că ai făcut aceasta, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri cu siguranță!»“
17 Ahazia a murit potrivit Cuvântului Domnului pe care l-a rostit Ilie. Pentru că nu avea nici un fiu, în locul lui a devenit rege Ioram. Era al doilea an al domniei lui Iehoram, fiul lui Iehoșafat, regele lui Iuda.
18 Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahazia, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?