2 Regi 10:3-9 NTR

3 alegeți-l pe cel mai bun și mai vrednic dintre urmașii stăpânului vostru, puneți-l pe tronul tatălui său și luptați pentru dinastia stăpânului vostru.“

4 Ei însă s-au temut foarte tare și au zis: „Dacă doi regi n-au putut să-i stea împotrivă, cum vom putea să-i stăm noi împotrivă?“

5 Administratorul palatului împreună cu mai marele cetății, cei din sfatul bătrânilor și îngrijitorii i-au trimis lui Iehu următorul mesaj: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune. Nu vom pune pe nimeni rege. Prin urmare, fă ce crezi de cuviință.“

6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, spunându-le: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, luați capetele urmașilor stăpânului vostru și veniți la mine în Izreel mâine, pe vremea aceasta.“ Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau în grija mai marilor cetății, care-i crescuseră.

7 Când a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe cei șaptezeci de urmași ai regelui, i-au înjunghiat, le-au pus capetele în coșuri și i le-au trimis lui Iehu, la Izreel.

8 Mesagerul a venit și l-a înștiințat pe Iehu, spunându-i: Au adus capetele fiilor regelui. Faceți cu ele două grămezi la intrarea porții și lăsați-le acolo până dimineață, le-a zis Iehu.

9 Dimineața, el a ieșit, a stat înaintea întregului popor și a zis: „Voi sunteți fără vină! Iată că eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am ucis, dar pe toți aceștia cine i-a omorât?