6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, spunându-le: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, luați capetele urmașilor stăpânului vostru și veniți la mine în Izreel mâine, pe vremea aceasta.“ Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau în grija mai marilor cetății, care-i crescuseră.
7 Când a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe cei șaptezeci de urmași ai regelui, i-au înjunghiat, le-au pus capetele în coșuri și i le-au trimis lui Iehu, la Izreel.
8 Mesagerul a venit și l-a înștiințat pe Iehu, spunându-i: Au adus capetele fiilor regelui. Faceți cu ele două grămezi la intrarea porții și lăsați-le acolo până dimineață, le-a zis Iehu.
9 Dimineața, el a ieșit, a stat înaintea întregului popor și a zis: „Voi sunteți fără vină! Iată că eu am uneltit împotriva stăpânului meu și l-am ucis, dar pe toți aceștia cine i-a omorât?
10 Să știți acum că nimic din Cuvântul Domnului , pe care Domnul l-a rostit împotriva familiei lui Ahab, nu va rămâne neîmplinit. Domnul a făcut ce a spus prin robul Său Ilie.“
11 Iehu a ucis tot ce a rămas din familia lui Ahab în Izreel, pe toți demnitarii lui, pe prietenii și pe preoții lui, astfel încât n-a mai rămas nici un supraviețuitor.
12 Apoi s-a ridicat, a ieșit și a plecat spre Samaria. Pe drum, când a ajuns la Bet-Ekedul Păstorilor,