13 Când a auzit Atalia vuietul gărzilor și al poporului, a venit spre mulțimea de la Casa Domnului.
14 S-a uitat și iată că regele stătea lângă stâlp, așa cum era obiceiul. Căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe. Atunci Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!“
15 Preotul Iehoiada le-a poruncit căpeteniilor peste sute, cei care conduceau oștirea, astfel: „Scoateți-o afară dintre rânduri și oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“ Căci preotul zisese: „Să nu fie omorâtă în Casa Domnului!“
16 Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin locul pe unde intră caii în incinta palatului regelui și au omorât-o acolo.
17 Iehoiada a încheiat un legământ între Domnul , pe de o parte, și rege și popor, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul Domnului. De asemenea, a încheiat un legământ între rege și popor.
18 Tot poporul țării s-a dus la templul lui Baal și l-a dărâmat. Ei au sfărâmat altarele și chipurile, iar pe Matan, preotul lui Baal , l-au omorât în fața altarelor. Apoi preotul a pus supraveghetori la Casa Domnului.
19 După aceea, Iehoiada a luat cu el pe căpeteniile peste sute, pe cariți, gărzile și tot poporul țării. Aceștia l-au coborât împreună pe rege de la Casa Domnului și au venit la palatul regelui pe drumul care duce prin poarta gărzilor. Regele s-a așezat pe tronul regal.