16 Au pus mâna pe ea în momentul în care trecea prin locul pe unde intră caii în incinta palatului regelui și au omorât-o acolo.
17 Iehoiada a încheiat un legământ între Domnul , pe de o parte, și rege și popor, pe de altă parte, potrivit căruia ei vor fi poporul Domnului. De asemenea, a încheiat un legământ între rege și popor.
18 Tot poporul țării s-a dus la templul lui Baal și l-a dărâmat. Ei au sfărâmat altarele și chipurile, iar pe Matan, preotul lui Baal , l-au omorât în fața altarelor. Apoi preotul a pus supraveghetori la Casa Domnului.
19 După aceea, Iehoiada a luat cu el pe căpeteniile peste sute, pe cariți, gărzile și tot poporul țării. Aceștia l-au coborât împreună pe rege de la Casa Domnului și au venit la palatul regelui pe drumul care duce prin poarta gărzilor. Regele s-a așezat pe tronul regal.
20 Și tot poporul țării s-a bucurat, iar cetatea s-a liniștit pentru că Atalia fusese omorâtă cu sabia la palatul regelui.
21 Ioaș era în vârstă de șapte ani când a devenit rege.