9 Căpeteniile peste sute au făcut întocmai cum le-a poruncit preotul Iehoiada. Și-au luat fiecare oamenii, atât pe cei care intrau în slujbă în ziua de Sabat, cât și pe cei care ieșeau de la slujbă în ziua de Sabat, și au venit la preotul Iehoiada.
10 Apoi preotul le-a dat căpeteniilor peste sute sulițele și scuturile care aparținuseră regelui David și care erau în Casa Domnului.
11 Gărzile, fiecare cu arma în mână, s-au așezat de jur împrejurul regelui, din partea dreaptă a Casei până în partea stângă a Casei, aproape de altar și de Casă.
12 Atunci Iehoiada l-a adus pe fiul regelui, i-a pus coroana pe cap și i-a înmânat Mărturia. L-au numit rege și l-au uns bătând din palme și strigând: „Trăiască regele!“
13 Când a auzit Atalia vuietul gărzilor și al poporului, a venit spre mulțimea de la Casa Domnului.
14 S-a uitat și iată că regele stătea lângă stâlp, așa cum era obiceiul. Căpeteniile și trâmbițașii erau lângă rege și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe. Atunci Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: „Trădare! Trădare!“
15 Preotul Iehoiada le-a poruncit căpeteniilor peste sute, cei care conduceau oștirea, astfel: „Scoateți-o afară dintre rânduri și oricine o va urma să fie omorât cu sabia!“ Căci preotul zisese: „Să nu fie omorâtă în Casa Domnului!“