11 Amația însă nu a ascultat. Prin urmare, Iehoaș, regele lui Israel, a pornit la atac. El și Amația, regele lui Iuda, s-au confruntat la Bet-Șemeș, în Iuda.
12 Iuda a fost învins de Israel și fiecare om a fugit acasă.
13 Iehoaș, regele lui Israel, l-a prins pe Amația, regele lui Iuda, fiul lui Ioaș, fiul lui Ahazia, la Bet-Șemeș. Apoi a venit la Ierusalim și a spart zidul Ierusalimului de la Poarta Efraim până la Poarta Colțului, pe o lungime de patru sute de coți.
14 A luat tot aurul și argintul împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui. A luat și prizonieri, după care s-a întors în Samaria.
15 Celelalte fapte ale lui Iehoaș, ce a făcut el și isprăvile lui din războiul împotriva lui Amația, regele lui Iuda, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“?
16 Iehoaș s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat în Samaria, alături de regii lui Israel. Și în locul lui a domnit fiul său Ieroboam.
17 Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel.