14 Atunci Menahem, fiul lui Gadi, a plecat din Tirța și a venit în Samaria. El l-a ucis pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, după care a domnit în locul lui.
15 Celelalte fapte ale lui Șalum și uneltirea pe care el a făcut-o sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
16 În acea perioadă, Menahem a pustiit Tifsa cu tot ce era în ea, precum și ținuturile ei dinspre Tirța, fiindcă cei de acolo nu au vrut să-și deschidă porțile. El a pustiit Tifsa și a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate.
17 Menahem, fiul lui Gadi, a început să domnească peste Israel în al treizeci și nouălea an al lui Azaria, regele lui Iuda și a domnit la Samaria timp de zece ani.
18 Toată viața el a făcut ce este rău înaintea Domnului și nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
19 Când Pul, împăratul Asiriei, a invadat țara, Menahem i-a dat lui Pul o mie de talanți de argint pentru ca acesta să-l ajute să-și întărească stăpânirea.
20 Menahem a cerut argintul acesta de la toți oamenii înstăriți din Israel, fiecare dându-i împăratului Asiriei câte cincizeci de șecheli de argint. Așa că împăratul Asiriei s-a întors și nu a mai zăbovit în țară.