31 Celelalte fapte ale lui Pekah și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
32 Iotam, fiul lui Uzia, a început să domnească peste Iuda în al doilea an al domniei lui Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel.
33 El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fiica lui Țadok.
34 El a făcut ce este drept înaintea Domnului , tot așa cum făcuse și tatăl său, Uzia.
35 Totuși înălțimile nu le-a îndepărtat și poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. El a zidit Poarta de Sus a Casei Domnului.
36 Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
37 În acele zile Domnul a început să trimită împotriva lui Iuda pe Rețin, regele Aramului, și pe Pekah, fiul lui Remalia.