34 El a făcut ce este drept înaintea Domnului , tot așa cum făcuse și tatăl său, Uzia.
35 Totuși înălțimile nu le-a îndepărtat și poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi. El a zidit Poarta de Sus a Casei Domnului.
36 Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
37 În acele zile Domnul a început să trimită împotriva lui Iuda pe Rețin, regele Aramului, și pe Pekah, fiul lui Remalia.
38 Iotam s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea strămoșului său David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.