6 Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
7 Azaria s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.
8 Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci și optulea an al domniei lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de șase luni.
9 El a făcut ce este rău înaintea Domnului , la fel cum au făcut strămoșii săi. El nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
10 Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului și l-a omorât, după care a domnit în locul lui.
11 Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
12 Așa s-a împlinit Cuvântul Domnului cu privire la Iehu, care zicea astfel: „Urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație.“