4 De asemenea, el a adus jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde.
5 Atunci Rețin, regele Aramului, și Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, au pornit război împotriva Ierusalimului. L-au asediat pe Ahaz, dar nu l-au putut învinge.
6 În vremea aceea, Rețin, regele Aramului, a readus Elatul sub stăpânirea Aramului, izgonindu-i pe iudei. Astfel edomiții s-au întors la Elat și au locuit acolo până în ziua de azi.
7 Ahaz a trimis niște soli la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, ca să-i spună: „Eu sunt slujitorul și fiul tău! Vino și salvează-mă de regele Aramului și de regele lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.“
8 Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
9 Împăratul Asiriei l-a ascultat. Și astfel împăratul Asiriei a înaintat împotriva Damascului și l-a capturat. Apoi i-a dus pe locuitori în captivitate la Chir și l-a ucis pe Rețin.
10 Regele Ahaz a plecat la Damasc pentru a-l întâlni pe Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Când a văzut altarul care era în Damasc, regele Ahaz a trimis preotului Urie copia și modelul altarului împreună cu toate măsurile lui.