17 Au trecut prin foc pe fiii și pe fiicele lor, s-au îndeletnicit cu ghicirea și cu vrăjitoria și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului , mâniindu-L.
18 De aceea Domnul s-a mâniat foarte tare pe Israel și l-a îndepărtat din prezența Lui, astfel încât n-a mai rămas decât seminția lui Iuda.
19 Însă nici Iuda nu a păzit legământul Domnului , Dumnezeul lui, ci s-a luat după obiceiurile rânduite de Israel.
20 Domnul i-a lepădat atunci pe toți urmașii lui Israel, i-a smerit, i-a dat pe mâna jefuitorilor și, în cele din urmă, i-a izgonit din prezența Lui.
21 Căci atunci când El îl despărțise pe Israel de Casa lui David, ei îl puseseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a înstrăinat pe Israel de Domnul și l-a făcut să săvârșească un mare păcat.
22 Israeliții au continuat să săvârșească toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam și nu s-au depărtat de ele,
23 până ce Domnul l-a îndepărtat pe Israel din prezența Sa, așa cum vestise prin toți robii Săi, profeții. Și astfel Israel a fost luat de pe teritoriul său și dus în captivitate în Asiria, unde a rămas până în ziua de astăzi.