21 Căci atunci când El îl despărțise pe Israel de Casa lui David, ei îl puseseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a înstrăinat pe Israel de Domnul și l-a făcut să săvârșească un mare păcat.
22 Israeliții au continuat să săvârșească toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam și nu s-au depărtat de ele,
23 până ce Domnul l-a îndepărtat pe Israel din prezența Sa, așa cum vestise prin toți robii Săi, profeții. Și astfel Israel a fost luat de pe teritoriul său și dus în captivitate în Asiria, unde a rămas până în ziua de astăzi.
24 Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvayim și i-a așezat în cetățile Samariei, în locul israeliților. Ei au luat în stăpânire Samaria și au locuit în cetățile ei.
25 Când au început ei să locuiască acolo, nu se temeau de Domnul și, prin urmare, Domnul a trimis împotriva lor niște lei care au ucis pe câțiva dintre ei.
26 Atunci i-au zis împăratului Asiriei: „Popoarele pe care le-ai adus pentru a locui în cetățile Samariei, nu cunosc Legea Dumnezeului acestei țări. El a trimis împotriva lor niște lei și au fost ucise de ei pentru că nu cunosc Legea Dumnezeului acestei țări!“
27 Atunci împăratul Asiriei a poruncit zicând: „Trimiteți pe unul din preoții care au fost luați captivi din Samaria să meargă și să locuiască acolo, ca să-i învețe Legea Dumnezeului acelei țări.“