6 În al nouălea an al domniei lui Osea, împăratul Asiriei a cucerit Samaria și i-a dus pe israeliți în captivitate în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah și în Gozan, pe râul Habor și în cetățile mezilor.
7 Acestea s-au întâmplat din cauză că poporul Israel a păcătuit împotriva Domnului , Dumnezeul lor, Care i-a scos din țara Egiptului, de sub stăpânirea lui Faraon, monarhul Egiptului. Ei s-au închinat înaintea altor dumnezei
8 și au urmat atât obiceiurile neamurilor pe care Domnul le-a izgonit dinaintea israeliților, cât și obiceiurile rânduite de regii lui Israel.
9 Israeliții au făcut pe ascuns împotriva Domnului , Dumnezeul lor, fapte care nu erau drepte. Ei și-au zidit înălțimi în toate cetățile lor, de la turnurile străjerilor până la cetățile fortificate.
10 Și-au ridicat stâlpi sacri și așere pe orice deal înalt și sub orice copac verde.
11 Au ars tămâie pe toate înălțimile, la fel ca neamurile pe care le-a izgonit Domnul dinaintea lor și au făcut lucruri rele, mâniindu-L pe Domnul.
12 Ei au slujit idolilor deși, Domnul le spusese: „Să nu faceți lucrul acesta!“