11 Împăratul Asiriei i-a dus pe israeliți în captivitate în Asiria și i-a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de-a lungul râului Habor, și în cetățile mezilor,
12 din cauză că n-au ascultat de glasul Domnului , Dumnezeul lor, ci au încălcat legământul Lui și pentru că n-au ascultat și nici n-au împlinit tot ce le-a poruncit Moise, robul Domnului.
13 În al paisprezecelea an al domniei regelui Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, a înaintat împotriva tuturor cetăților fortificate ale lui Iuda și le-a cucerit.
14 După aceea, Ezechia, regele lui Iuda, a trimis următorul mesaj împăratului Asiriei, care se afla în Lachiș: „Am greșit! Depărtează-te de mine și îți voi da orice îmi vei cere!“ Împăratul Asiriei a cerut de la Ezechia, regele lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur.
15 Ezechia i-a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui.
16 Cu acest prilej Ezechia a desprins aurul cu care tot el, Ezechia, regele lui Iuda, acoperise ușile și stâlpii TempluluiDomnului și l-a dat împăratului Asiriei.
17 Împăratul Asiriei i-a trimis din Lachiș pe Tartan, pe Rab-Saris și pe Rab-Șache, însoțiți de o oștire puternică, la regele Ezechia, la Ierusalim. Ei au pornit spre Ierusalim și când au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului.