15 Ezechia i-a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui.
16 Cu acest prilej Ezechia a desprins aurul cu care tot el, Ezechia, regele lui Iuda, acoperise ușile și stâlpii TempluluiDomnului și l-a dat împăratului Asiriei.
17 Împăratul Asiriei i-a trimis din Lachiș pe Tartan, pe Rab-Saris și pe Rab-Șache, însoțiți de o oștire puternică, la regele Ezechia, la Ierusalim. Ei au pornit spre Ierusalim și când au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului.
18 Apoi l-au chemat pe rege. Eliachim, fiul lui Hilchia, cel ce răspundea de palat, scribul Șebna și cronicarul Ioah, fiul lui Asaf, s-au dus la ei.
19 Rab-Șache le-a zis: Spuneți-i lui Ezechia: „Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: «Pe ce se bazează această încredere a ta?
20 Tu spui că ai strategie și putere pentru război, dar acestea sunt doar niște vorbe goale. În cine te încrezi tu acum de te-ai răsculat împotriva mea?
21 Iată că acum te încrezi în Egipt, în acel toiag de trestie frântă, care străpunge și rănește mâna oricui se sprijină pe ea. Așa este Faraon, monarhul Egiptului, pentru toți cei ce se încred în el.