3 El a făcut ce este drept înaintea Domnului , tot așa cum făcuse strămoșul său David.
4 A îndepărtat înălțimile și a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Așerei și a zdrobit în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece israeliții obișnuiau să ardă tămâie înaintea lui și îl numeau Nehuștan .
5 Ezechia a crezut în Domnul , Dumnezeul lui Israel. Nici unul dintre regii lui Iuda dinaintea lui sau care au urmat după el nu a fost ca el.
6 El s-a alipit de Domnul , nu s-a depărtat de El și a păzit poruncile pe care Domnul i le-a dat lui Moise.
7 Domnul a fost cu Ezechia și oriunde mergea avea izbândă. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei și nu i-a mai fost supus.
8 Ezechia i-a învins pe filisteni până la Gaza și le-a distrus teritoriile, de la turnurile de pază până la cetățile fortificate.
9 În al patrulea an al domniei lui Ezechia, care era și al șaptelea an al domniei lui Osea, fiul lui Ela, regele lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, a mărșăluit împotriva Samariei și a asediat-o,