15 Când au văzut lucrul acesta, profeții care erau în fața Ierihonului au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei!“ I-au ieșit în întâmpinare și i s-au închinat până la pământ.
16 Ei i-au zis: Între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni curajoși. Îngăduie-le, te rugăm, să-l caute pe stăpânul tău. Poate că Duhul Domnului l-a dus și l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale. Să nu-i trimiteți, le-a răspuns el.
17 Însă ei au stăruit până când acesta, stânjenit, le-a zis: Trimiteți-i! I-au trimis deci pe cei cincizeci de oameni care l-au căutat timp de trei zile fără să-l găsească.
18 Elisei îi aștepta la Ierihon și când s-au întors la el, le-a zis: Nu v-am spus să nu vă duceți?
19 După aceea, bărbații din cetate i-au zis lui Elisei: Stăpâne, după cum vezi, așezarea cetății este bună, dar apele sunt rele și pământul este sterp.
20 Aduceți-mi un vas nou și puneți sare în el, le-a zis el. Și ei i-au adus.
21 Apoi Elisei s-a dus la izvorul apelor, a aruncat în el sare și a zis: „Așa vorbește Domnul : «Vindec aceste ape și niciodată nu vor mai cauza moartea, nici nu vor mai face pământul neroditor!»“