6 Voi adăuga vieții tale încă cincisprezece ani și te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei. Voi apăra această cetate de dragul Meu și de dragul robului Meu David.»“
7 Apoi Isaia a zis: „Aduceți o turtă de smochine!“ Ei au adus-o și după ce au pus-o pe bubă, Ezechia s-a vindecat.
8 Ezechia îl întrebase pe Isaia: – Care va fi semnul prin care voi ști că Domnul mă va vindeca și că mă voi duce la Casa Domnului a treia zi?
9 Isaia îi răspunsese: – Acesta este semnul din partea Domnului pentru tine, prin care vei cunoaște că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Să treacă umbra zece trepte înainte sau înapoi?“
10 – E ceva neînsemnat ca umbra să treacă zece trepte înainte, a răspuns Ezechia. Mai bine să treacă zece trepte înapoi.
11 Profetul Isaia L-a chemat pe Domnul și El a făcut ca umbra să treacă înapoi zece trepte pe cadranul lui Ahaz.
12 În acea perioadă, Merodak-Baladan, fiul lui Baladan, rege al Babilonului, i-a trimis lui Ezechia scrisori și un dar, fiindcă auzise că Ezechia fusese bolnav.