2 El a făcut ce este drept înaintea Domnului și a umblat în toate căile strămoșului său David, fără a se abate la dreapta sau la stânga.
3 În al optsprezecelea an al domniei sale, regele Iosia l-a trimis pe scribul său, Șafan, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam, la Casa Domnului , zicându-i:
4 „Du-te la marele preot Hilchia și spune-i să strângă argintul care a fost adus la Casa Domnului , cel care fusese adunat de la oameni de către paznicii porții.
5 Să se dea acest argint celor ce supraveghează lucrarea la Casa Domnului , iar aceștia să-l dea lucrătorilor care sunt la Casa Domnului , adică celor ce fac restaurarea Casei:
6 tâmplarilor, constructorilor și zidarilor. Să li se mai dea și pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare pentru restaurarea Casei,
7 dar să nu se ceară nici o socoteală oamenilor cărora li se încredințează argintul, căci ei lucrează cinstit.“
8 Atunci marele preot Hilchia i-a zis scribului Șafan: „Am găsit Cartea Legii în Casa Domnului!“ Hilchia i-a dat Cartea lui Șafan, iar acesta a citit-o.