19 De asemenea, Iosia a mai îndepărtat toate templele care erau pe înălțimile din cetățile Samariei, pe care le zidiseră regii lui Israel ca să-L mânie pe Domnul. A făcut cu ele întocmai cum făcuse la Betel.
20 Iosia i-a înjunghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim.
21 Regele a poruncit întregului popor următoarele: „Sărbătoriți Paștele Domnului , Dumnezeul vostru, așa cum este scris în această Carte a Legământului!“
22 Paște ca acesta nu se mai sărbătorise din perioada judecătorilor care judecau pe Israel și nici chiar în toată perioada regilor lui Israel și a regilor lui Iuda.
23 Abia în al optsprezecelea an al domniei regelui Iosia, acest Paște a fost sărbătorit în cinstea Domnului la Ierusalim.
24 Iosia a mai îndepărtat pe cei care cheamă duhurile morților și pe cei care se ocupă cu descântece, terafimii , idolii și toate celelalte urâciuni care se puteau vedea pe teritoriul lui Iuda și la Ierusalim, împlinind astfel cuvintele Legii scrise în Cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.
25 Nici unul dintre înaintașii lui Iosia nu a fost ca el, adică să se întoarcă la Domnul din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea lui, așa cum zice toată Legea lui Moise. Și nici după aceea nu s-a ridicat nimeni ca el.