14 Elisei a zis: Viu este Domnul Oștirilor, al Cărui slujitor sunt, că, dacă n-aș avea în vedere pe Iehoșafat, regele lui Iuda, pe tine nici nu te-aș băga în seamă și nici nu m-aș uita la tine.
15 Acum aduceți-mi un cântăreț cu o harfă. În timp ce cântărețul cânta, mâna Domnului a coborât peste Elisei
16 și el a zis: „Așa vorbește Domnul : «Faceți în această vale groapă lângă groapă,
17 pentru că – așa vorbește Domnul – deși nu veți vedea vânt sau ploaie, valea se va umple cu apă și veți bea atât voi, cât și vitele și animalele voastre.
18 Însă acesta este doar un lucru mărunt pentru Domnul , astfel că El va da și pe Moab în mâinile voastre.
19 Voi veți nimici toate cetățile întărite și toate cetățile alese, veți tăia fiecare copac bun, veți astupa izvoarele de apă și veți strica cu pietre fiecare ogor bun.»“
20 În dimineața următoare, în timp ce se aducea jertfa, a început să vină dintr-odată apă de pe drumul dinspre Edom, și pământul s-a umplut de apă.