3 Într-o zi ea a zis stăpânei sale: „Dacă stăpânul meu ar merge la profetul din Samaria, el l-ar vindeca de lepra lui.“
4 Naaman s-a dus la stăpânul său și i-a făcut de cunoscut tot ce i-a spus tânăra israelită.
5 Și regele Aramului i-a zis: „Du-te, căci voi trimite o scrisoare regelui lui Israel!“ Naaman a plecat luând cu el zece talanți de argint, șase mii se șecheli de aur și zece rânduri de haine.
6 El i-a înmânat regelui lui Israel scrisoarea care spunea astfel: „Când scrisoarea aceasta îți va fi înmânată vei ști că trebuie să-l vindeci pe slujitorul meu, Naaman, de lepra lui.“
7 După ce a citit scrisoarea, regele lui Israel și-a sfâșiat hainele și a zis: „Sunt eu Dumnezeu ca să omor și să înviez? De ce-mi spune să vindec un om de lepra lui? Să știți dar și să înțelegeți că el caută motiv de ceartă cu mine.“
8 Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel și-a sfâșiat hainele, a trimis să spună regelui: „De ce ți-ai sfâșiat hainele? Trimite-l la mine și va ști că există un profet în Israel!“
9 Naaman a venit cu alaiul său de cai și care și s-a oprit la poarta casei lui Elisei.