24 Dar Iehu a luat arcul, a tras cu toată puterea și l-a țintit pe Ioram între umeri. Săgeata i-a străpuns inima, iar el s-a prăbușit în car.
25 Iehu i-a zis ofițerului său, Bidkar: „Ia-l și aruncă-l în ogorul izreelitului Nabot, căci, adu-ți aminte că, atunci când călăream împreună, în urma tatălui său, Ahab, Domnul a rostit împotriva lui această hotărâre:
26 «Am văzut ieri sângele lui Nabot și sângele fiilor lui, zice Domnul , și te voi face cu siguranță să plătești chiar în acest ogor, zice Domnul!»“ Ia-l deci și aruncă-l pe ogor, potrivit Cuvântului Domnului.
27 Când a văzut lucrul acesta, Ahazia, regele lui Iuda, a fugit spre Bet-Hagan. Iehu l-a urmărit și a zis: „Omorâți-l și pe el!“ Și l-au lovit în car, la înălțimea Gur, care este lângă Ibleam, dar el a fugit la Meghido și a murit acolo.
28 Slujitorii lui l-au dus într-un car la Ierusalim și l-au înmormântat în mormântul lui, alături de părinții săi, în Cetatea lui David.
29 Ahazia ajunsese rege al lui Iuda în al unsprezecelea an al domniei lui Ioram, fiul lui Ahab.
30 Apoi Iehu a venit la Izreel. Când a auzit Izabela, și-a vopsit ochii, și-a împodobit capul și s-a așezat la fereastră.