1 „Am zis atunci inimii mele: «Voi încerca veselia, să văd dacă este bună!» Dar iată că și aceasta este deșertăciune!
2 Am zis despre râs: «Este o nebunie!», iar despre veselie – «Ce folos are?»
3 Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4 Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am sădit vii,
5 mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade.
6 Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit.
7 Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut sclavi născuți în casă; am avut turme – vite și oi – am avut mai multe dobitoace decât toți cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim.
8 Mi-am strâns argint și aur, bogății împărătești și provincii; mi-am adus cântăreți și cântărețe și mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaților, și anume una sau mai multe femei.
9 M-am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim și, cu toate acestea, mi-am păstrat și înțelepciunea.
10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii și nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie, căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea și aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele și la toată truda cu care le făcusem, am înțeles că totul este numai deșertăciune și goană după vânt și că nu există nici un câștig sub soare.
12 Am cântărit apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă urmașul împăratului decât tot ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13 Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia, cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.
14 Înțeleptul știe să-și folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înțeles însă că pe amândoi îi paște aceeași soartă.
15 Atunci mi-am zis în sinea mea: «Dacă și pe mine mă paște soarta prostului, atunci pentru ce am fost eu mai înțelept?» Și am continuat în inima mea: «Și aceasta este o deșertăciune!»
16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a prostului; în zilele următoare deja totul este dat uitării; la fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și prostul.
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt!
18 Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare și pe care o las omului care vine după mine.
19 Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o și am administrat-o cu înțelepciune sub soare... Și aceasta este deșertăciune!
20 M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare,
21 căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar și aceasta este o deșertăciune și un mare rău!
22 Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare?
23 În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihnește sufletul! Și aceasta este o deșertăciune!
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu,
25 căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El?
26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, pricepere și bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune și să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!“