12 Am cântărit apoi înțelepciunea, nebunia și prostia. Ce poate să facă urmașul împăratului decât tot ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13 Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia, cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.
14 Înțeleptul știe să-și folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înțeles însă că pe amândoi îi paște aceeași soartă.
15 Atunci mi-am zis în sinea mea: «Dacă și pe mine mă paște soarta prostului, atunci pentru ce am fost eu mai înțelept?» Și am continuat în inima mea: «Și aceasta este o deșertăciune!»
16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a prostului; în zilele următoare deja totul este dat uitării; la fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și prostul.
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt!
18 Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare și pe care o las omului care vine după mine.