14 Înțeleptul știe să-și folosească ochii, dar prostul umblă în întuneric. Am înțeles însă că pe amândoi îi paște aceeași soartă.
15 Atunci mi-am zis în sinea mea: «Dacă și pe mine mă paște soarta prostului, atunci pentru ce am fost eu mai înțelept?» Și am continuat în inima mea: «Și aceasta este o deșertăciune!»
16 Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a prostului; în zilele următoare deja totul este dat uitării; la fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și prostul.
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt!
18 Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare și pe care o las omului care vine după mine.
19 Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o și am administrat-o cu înțelepciune sub soare... Și aceasta este deșertăciune!
20 M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare,