16 Am mai văzut ceva sub soare: Pe scaunul justiției trona răutatea, iar pe scaunul dreptății trona nedreptatea.
17 Atunci mi-am zis: «Dumnezeu îl va judeca atât pe cel drept, cât și pe cel nedrept, căci atunci va fi timp pentru orice lucru și pentru orice faptă.»
18 Apoi mi-am zis: «În ceea ce-i privește pe oameni, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele.
19 Căci soarta omului și soarta animalului sunt una și aceeași: cum moare unul, moare și celălalt. Amândoi au aceeași suflare, iar omul nu are parte de nimic în plus față de animal. Totul este deșertăciune!
20 Totul merge în același loc, totul a fost făcut din țărână și totul se întoarce în țărână.
21 Cine poate ști dacă sufletul omului merge sus, iar sufletul animalelor se coboară sub pământ?
22 Am înțeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, și cine îi poate spune omului ce va fi după el?»“