13 Mai bine tânăr sărac, dar înțelept, decât rege bătrân, însă fără minte și care niciodată nu se lasă îndrumat,
14 căci cel dintâi poate ajunge la domnie direct din temniță, chiar să se fi născut sărac în regatul celui din urmă.
15 Am văzut cum toți cei vii, care umblă sub soare, l-au urmat pe tânărul care este al doilea după rege, cel care va domni după acesta.
16 Tot poporul și toți cei înaintea cărora mergea el erau fără număr. Totuși, cei de după el nu se vor mai bucura de acest tânăr. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!»“