4 căci pentru cel viu mai există speranță, după cum mai de preț este un câine viu, decât un leu mort.
5 Cei vii știu măcar că vor muri, pe când cei morți nu mai știu nimic; nu mai au parte de nici o plată; până și pomenirea le este dată uitării,
6 la fel cum și dragostea lor, ura lor și gelozia lor au pierit demult! Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic din tot ceea ce se face sub soare.
7 Mănâncă-ți cu bucurie pâinea și bea-ți cu inimă veselă vinul, căci demult ți-a acceptat Dumnezeu lucrările.
8 Hainele să-ți fie albe tot timpul, iar untdelemnul să nu-ți lipsească de pe cap.
9 Petrece-ți viața cea trecătoare împreună cu soția pe care o iubești, atâtea zile câte ți-au fost date sub soare, toate zilele tale trecătoare, căci aceasta este partea ta în viață, aceasta-ți este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare.
10 Tot ceea ce mâna ta găsește să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților, acolo unde vei merge și tu de altfel.