1 Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n’aș avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.
2 Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încît să mut și munții, și n’aș avea dragoste, nu sînt nimic.
3 Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n’aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.
4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndește la rău,
6 nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7 acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfîrșit.
9 Căci cunoaștem în parte, și proorocim în parte;
10 dar cînd va veni ce este desăvîrșit, acest „în parte“ se va sfîrși.
11 Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m’am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12 Acum, vedem ca într’o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
13 Acum dar rămîn aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.