12 Apoi s’a sculat, și a plecat la Samaria. Cînd a ajuns la coliba de întîlnire a unor ciobani, pe drum,
13 Iehu a dat peste frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: „Cine sînteți voi?“ Ei au răspuns: „Sîntem frații lui Ahazia, și ne pogorîm să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei.“
14 Iehu a zis: „Prindeți-i de vii.“ Și i-au prins de vii, și i-au tăiat în număr de patruzeci și doi, la fîntîna colibei de întîlnire. Iehu n’a lăsat să scape niciunul.
15 Plecînd de acolo, a întîlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate, și i-a zis: „Inima ta este tot așa de curată, cum este inima mea față de a ta?“ Și Ionadab a răspuns: „Este.“ „Dacă este,“ a zis Iehu, „dă-mi mîna.“ Ionadab i-a dat mîna. Și Iehu l-a suit la el în car,
16 și a zis: „Vino cu mine, și vei vedea rîvna mea pentru Domnul.“ L-a luat astfel în carul său.
17 Cînd a ajuns Iehu la Samaria, a ucis pe toți cei rămași din Ahab în Samaria, și i-a nimicit cu desăvîrșire, după cuvîntul pe care-l spusese lui Ilie Domnul.
18 Apoi a strîns tot poporul, și le-a zis: „Ahab a slujit puțin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult.