1 Iosia avea opt ani cînd s’a făcut împărat, și a domnit treizeci și unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boțcat.
2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, și a umblat în toată calea tatălui său David; nu s’a abătut dela ea nici la dreapta, nici la stînga.
3 În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimes în Casa Domnului pe Șafan, logofătul, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam. El i-a zis:
4 „Suie-te la marele preot Hilchia, și spune-i să strîngă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit dela popor ceice păzesc pragul.
5 Să se dea argintul acesta în mînile meșterilor însărcinați cu lucrarea în Casa Domnului. Și să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
6 anume: dulgherilor, zidarilor și petrarilor, pentru cumpărăturile de lemn și de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei.
7 Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mînile lor, căci ei lucrează cinstit.“
8 Atunci marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.“ Și Hilchia a dat cartea lui Șafan, și Șafan a citit-o.
9 Apoi logofătul Șafan s’a dus să dea socoteală împăratului, și a zis: „Slujitorii tăi au strîns argintul care se afla în casă, și l-au dat în mînile meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului.“
10 Șafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.“ Și Șafan a citit-o înaintea împăratului.
11 Cînd a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, și-a sfîșiat hainele.
12 Și împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Șafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Șafan, logofătul, și lui Asaia, slujitorul împăratului:
13 „Duceți-vă și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s’a găsit; căci mare este mînia Domnului, care s’a aprins împotriva noastră, pentrucă părinții noștri n’au ascultat de cuvintele cărții acesteia, și n’au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.“
14 Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Șafan și Asaia, s’au dus la proorocița Hulda, nevasta lui Șalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veșmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetății. Dupăce i-au vorbit,
15 ea le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Spuneți omului care v’a trimes la mine:
16 «Așa vorbește Domnul: «Iată, voi trimete nenorociri asupra locului acestuia și asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărții, pe care a cetit-o împăratul lui Iuda.
17 Pentrucă M’au părăsit și au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrărilor mînilor lor, mînia Mea s’a aprins împotriva locului acestuia, și nu se va stinge.»
18 Dar să spuneți împăratului lui Iuda, care v’a trimes să întrebați pe Domnul: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cuvintele pe cari le-ai auzit:
19 «Pentrucă ți s’a mișcat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea Domnului cînd ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă și de blestem, și pentrucă ți-ai sfîșiat hainele, și ai plîns înaintea Mea, și Eu am auzit, – zice Domnul. –
20 De aceea, iată, te voi adăuga la părinții tăi, vei fi adăugat în pace în mormîntul tău, și nu-ți vor vedea ochii toate nenorocirile pe cari le voi aduce asupra locului acestuia,“Ei au adus împăratului răspunsul acesta.