20 Elisei a murit, și a fost îngropat. În anul următor, au intrat în țară niște cete de Moabiți.
21 Și, pe cînd îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, și au aruncat pe omul acela în mormîntul lui Elisei. Omul s’a atins de oasele lui Elisei, și a înviat și s’a sculat pe picioare.
22 Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieții lui Ioahac.
23 Dar Domnul S’a îndurat de ei, și a avut milă de ei, Și-a întors Fața spre ei din pricina legămîntului Său cu Avraam, Isaac și Iacov, n’a vrut să-i nimicească, și pînă acum nu i-a lepădat dela Fața lui.
24 Hazael, împăratul Siriei, a murit, și, în locul lui, a domnit fiul său Ben-Hadad.
25 Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mînile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile luate de Hazael dela Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori, și a luat înapoi cetățile lui Israel.