21 Și tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vîrstă de șasesprezece ani, și l-a pus împărat în locul tatălui său Amația.
22 Azaria a zidit iarăș Elatul, și l-a adus din nou supt stăpînirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinții săi.
23 În al cincisprezecelea an al lui Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci și unu de ani.
24 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
25 A luat înapoi hotarele lui Israel, dela intrarea Hamatului pînă la marea cîmpiei, după cuvîntul pe care-l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
26 Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut și strîmtorarea în care se aflau și robii și oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
27 Domnul nu hotărîse să șteargă numele lui Israel, de subt ceruri, și i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.