24 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
25 A luat înapoi hotarele lui Israel, dela intrarea Hamatului pînă la marea cîmpiei, după cuvîntul pe care-l rostise Domnul, Dumnezeul lui Israel, prin robul Său Iona, proorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
26 Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut și strîmtorarea în care se aflau și robii și oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
27 Domnul nu hotărîse să șteargă numele lui Israel, de subt ceruri, și i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
28 Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război, și cum a adus iarăș subt stăpînirea lui Israel Damascul și Hamatul, cari fuseseră ale lui Iuda, nu sînt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
29 Ieroboam a adormit cu părinții săi, cu împărații lui Israel. Și, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.