7 Ahaz a trimes soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sînt robul tău și fiul tău; suie-te, și izbăvește-mă din mîna împăratului Siriei, și din mîna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.“
8 Și Ahaz a luat argintul și aurul din Casa Domnului și din vistieriile casei împăratului, și l-a trimes ca dar împăratului Asiriei.
9 Împăratul Asiriei l-a ascultat. S’a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir, și a omorît pe Rețin.
10 Împăratul Ahaz s’a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Și, văzînd altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimes preotului Urie chipul și înfățișarea acestui altar, întocmai cum era făcut.
11 Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimes din Damasc de împăratul Ahaz, și preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.
12 La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s’a apropiat de el, și s’a suit pe el.
13 A ars pe el arderea de tot și darul de mîncare, a vărsat jertfele de băutură, și a stropit pe altar sîngele jertfelor de mulțămire.