1 În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani.
2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuș nu ca împărații lui Israel dinaintea lui.
3 Salmanasar, împăratul Asiriei, s’a suit împotriva lui; și Osea i s’a supus, și i-a plătit un bir.
4 Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimesese soli lui So, împăratul Egiptului, și nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a închis și l-a pus în lanțuri într’o temniță.
5 Și împăratul Asiriei a străbătut toată țara, și s’a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani.