32 Totodată se închinau și Domnului, și și-au făcut preoți ai înălțimilor, luați din tot poporul: preoții aceștia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălțimi.
33 Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaș timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați.
34 Pînă în ziua de astăzi își urmează ei obiceiurile dela început: nu se închină Domnului, și nu se țin nici de legile și rînduielile lor, nici de legile și poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel.
35 Domnul făcuse legămînt cu ei, și le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeți de alți dumnezei; să nu vă închinați înaintea lor, să nu le slujiți, și să nu le aduceți jertfe.
36 Ci să vă temeți de Domnul, care v’a scos din țara Egiptului cu o mare putere și cu brațul întins; înaintea Lui să vă închinați, și Lui să-I aduceți jertfe.
37 Să păziți și să împliniți totdeauna învățăturile, rînduielile, legea și poruncile, pe cari vi le-a scris El, și să nu vă temeți de alți dumnezei.
38 Să nu uitați legămîntul pe care l-am făcut cu voi, și să nu vă temeți de alți dumnezei.