2 Avea douăzeci și cinci de ani cînd a ajuns împărat, și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia.
3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
4 A îndepărtat înălțimile, a sfărîmat stîlpii idolești, a tăiat Astarteele, și a sfărîmat în bucăți șarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră pînă atunci tămîie înaintea lui: îl numeau Nehuștan.
5 El și-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; și dintre toți împărații lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n’a fost niciunul ca el.
6 El s’a alipit de Domnul, nu s’a abătut dela El, și a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul.
7 Și Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s’a răsculat împotriva împăratului Asiriei, și nu i-a mai fost supus.
8 A bătut pe Filisteni pînă la Gaza, și le-a pustiit ținutul, dela toate turnurile de pază pînă la cetățile întărite.