11 „Pentrucă Manase, împăratul lui Iuda, a săvîrșit aceste urîciuni, pentrucă a făcut mai rău decît tot ce făcuseră înaintea lui Amoriții, și pentrucă a făcut și pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
12 iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Voi aduce peste Ierusalim și peste Iuda nenorociri cari vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele
13 Voi întinde asupra Ierusalimului frînghia ca asupra Samariei și cumpăna ca asupra casei lui Ahab: și voi curăți Ierusalimul, ca o farfurie, care se curățește, și se răstoarnă cu fața în jos, după ce a fost curățită.
14 Voi părăsi rămășița moștenirii Mele, și-i voi da în mînile vrăjmașilor lor; și vor ajunge de jaful și prada tuturor vrăjmașilor lor,
15 pentrucă au făcut ce este rău înaintea Mea și M’au mîniat din ziua cînd au ieșit părinții lor din Egipt, pînă în ziua de azi!“
16 Manase a vărsat deasemenea mult sînge nevinovat, pînă acolo încît a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, afară de păcatele pe cari le-a săvîrșit și în cari a tîrît și pe Iuda, făcînd ce este rău înaintea Domnului.
17 Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, și păcatele la cari s’a dedat, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?