13 Împăratul a pîngărit înălțimile cari erau în fața Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, și pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoș, urîciunea Moabului, și lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon.
14 A sfărîmat stîlpii idolești și a dărîmat Astarteele, și locul lor l-a umplut cu oase omenești.
15 A dărîmat și altarul de la Betel, și înălțimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălțimea și a prefăcut-o în țărînă, și a ars idolul Astarteei.
16 Iosia, întorcîndu-se și văzînd mormintele cari erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, și le-a ars pe altar și l-a pîngărit, după cuvîntul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.
17 El a zis: „Ce este mormîntul acesta pe care-l văd?“ Oamenii din cetate i-au răspuns: „Este mormîntul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, și a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlinești tu.“
18 Și el a zis: „Lăsați-l; nimeni să nu-i miște oasele!“ Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria.
19 Iosia a mai înlăturat toate templele idolești ale înălțimilor cari se aflau în cetățile Samariei, și pe cari le făcuseră împărații lui Israel ca să mînie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel.