13 Femeia a zis: „Pentruce gîndești tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca și vinovat cînd nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?
14 Trebuie negreșit să murim, și vom fi ca niște ape vărsate pe pămînt, cari nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viața, ci dorește ca fugarul să nu rămînă izgonit dinaintea Lui.
15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentrucă poporul m’a înspăimîntat. Și roaba ta a zis: «Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.
16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mîna celor ce caută să ne nimicească, pe mine și pe fiul meu, din moștenirea lui Dumnezeu.»
17 Roaba ta a zis: «Cuvîntul domnului meu împăratul să-mi dea odihnă. Căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele și răul. Și Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.“
18 Împăratul a răspuns, și a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.“ Și femeia a zis: „Să vorbească domnul meu împăratul!“
19 Împăratul a zis atunci: „Oare mîna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?“ Și femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putință nici o abatere nici la dreapta nici la stînga dela tot ce a zis domnul meu împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit, și a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.